O creangă pe cărare, s-apleacă somnoroasă; Izvoarele stau mute, iar Noaptea – o crăiasă Păleşte aiurită, ca visurile mele, Mişcând, la pasul vremii, hlamida ei de stele. Eu trec, gândind la tine, la noaptea senină. Iar ochii mei în lacrimi, de câte-o stea s-anină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu