Cand iti va fi dor de ochii mei Sa privesti valurile argintii Cand iti va fi dor de glasul meu Sa asculti murmurul marii Cand iti va fi dor de sufletul meu Sa ma chemi si voi veni precum gandul.
O creangă pe cărare, s-apleacă somnoroasă; Izvoarele stau mute, iar Noaptea – o crăiasă Păleşte aiurită, ca visurile mele, Mişcând, la pasul vremii, hlamida ei de stele. Eu trec, gândind la tine, la noaptea senină. Iar ochii mei în lacrimi, de câte-o stea s-anină.